Institutul GodotICAIntreziția de Artă Contemporană Godot

expoziţie · Godot Galéria

Tamási Claudia

Tamási Claudia: Útkereső

Galeria Godot vă invit cu mult drag.

Tamási Claudia

Căutare de drum

cui titlu expoziției.

Inaugurare: 2010. februarie 9-nu 20 oră

Deschide: Készman József

Poate fi vizitat: până la 13 din martie, de marți până vineri între 10 și 18, iar sâmbătă între 10 și 13.

În 2009, Tamási, fidel sinelui său, a intrat într-o nouă serie. De această dată a compus un labirint în care piesele se pot potrivi una cu cealaltă, iar orice traseu începe cu o piesă și continuă prin poziții adiacente, sub sau deasupra acesteia. Artiștii îi stareau aceeași temă ca întotdeauna: în labirint, el se asigură că călătoria este însoțită de animale diferite, pe terenuri de maximă varietate, de zonele aglomeraței urbane până la rețeaua tendințelor. Tehnic, aceste opere rămân extraordinare. Touçi Kalmar granat în sticlă, tampline în el, și apoi colțul său de pictură mică, „Clodii”, pe cultura lui.

Părți din noua serie a artistului.

dimensiune mai mare dimensiune mai mare dimensiune mai mare

dimensiune mai mare dimensiune mai mare dimensiune mai mare

Câteva titluri de imagini:

Autovehicule

Totul se oprește

Zgomotul traficului

Intrarea în drum…

Veréb

Locuitorul orașului

Start

Merg înapoi.

Nu știu încă.

O şarpe mănâncă urmele mele.

El știe deja.

Ținta a fost atinsă.

Muncă

În grădină

Plantează un copac.

Arborii, de asemenea, au capete în jos…

Vakondtúrás

Cum suntem bine împreună?

Cupa Strabag a fost câștigată cu următoarele picturi 2008. Seria era compusă din autorportrete, care și în același timp erau poze de înfruntare.

Autorportret Andy Warhol, autorportret Arnulf Rainer

Portret autobiografic al lui Chuck Close Portret autobiografic al lui Cindy Sherman

Mai mult, cu seria sa realizată în 2007, a fost comparat cu star-urile Tamási:

Sophia Loren și eu

Audrey Hepburn și eu

Juliette Binoche și eu

Eu și Uma Thurman

Alexa Csizmadia 2008‑a despre Claudi Tamási:

Obscur de către oglindă

Móricka, după un vechi banc, nu gândește altceva, decât la același subiect. Tamási Claudia nu cade în capcana repetării de sine, însă poate să vorbească mereu consecvent de același lucru; de locul femeii și de rolul său social, fie femeia e însăși artistul, fie un al gloare la un anal ।

Autoportretul, această formă de artă ce reînnoiește la tot sperișul de zeci de ani, oferă posibilitatea de a explora limitele mele și de a reflecta asupra individului plasat în societate. Experimentele în direcția auto-definirii apar în picturile lui Tamási Claudia, la intersecția sferei private și a identității sociale. Astfel, în seria „Este oare bine?” și „S-ar fi putut?”, se măsoară cu ikonele culturii dominată de celebrități, comparându-se cu ușurință cu reprezentările prezente în media, în timp ce încearcă să se infiltreze supus cinstirii în cultura consumistă. Rezultatul este o critică socială veselă și festivă, care atrage atenția asupra inevitabilității idealiului feminin creat de media și asupra modului în care se manifestă ca model, și bineînțeles asupra a ceea ce știm de la postmodern: că personalitatea noastră, sau ceea ce credem că este, este modelată și determinată de poziția pe care o ocupăm în societate. Vecinii noștri, asemenea numeroștilor redactori de ajutor, scriu ficțiunea identității noastre.

Potrivit teoriei oglinzului lui Jacques Lacan, în primele etape ale dezvoltării, privind în oglindă, trecem la prima singură percepție a unității corpului, însă acest lucru ne face să ne identificăm cu „altul”. Ulterior, în mod similar, trăim procesul de identificare cu imaginile altora, în timp ce imaginea noastră de sine se modelează treptat pe parcursul unui proces de subordonare. Dacă prelungim analogia lui Lacan la fantelele din seria „Acum este bine?” și „Sau poate el?”, putem recunoaște și în palada celebrelor imitatoare de artiste în pozele cu acești reprezentanți, chiar și ca un alt gen de oglindă a propriei noastre imagini.

Redefinirea identității, la fel ca și prezentarea în cadrul unei singure cadre a iconiștilor culturii de masă și a așa-numitei culturi elitare, reprezintă trăsăturile postmoderne. Cindy Sherman, cunoscută pentru fotografiile sale de film fictiv (Untitled Film Stills 1977-1980), explorează stereotipurile de roluri feminine care se agapă în filmele la care se referă. În ceea ce privește abordarea lui Tamási Claudia, satirile sale pot fi asociate cu lucrările predecesoare importante, deoarece funcționează pe principiul similar; ele utilizează imaginea feminină transmisă de mass-media ca punct de plecare și, aproximativ, trage la sine rolurile oferite de acesta. În formarea identității noastre, imaginile transmise de media fără îndoială participă; iar de altfel, lumea dominată de vizualitate și de mass-media încă rămâne un teritoriu patriarhal, în care spațiul de mișcare al femeii este restrâns; în media se prezintă în mod tipic femeia idealizată fictiv, creată în imaginația colectivă, ca obiect de dorință după ce i se alocă roluri pasive. În cazul portreților Tamási Claudia, faptul că artistul le abordează ca femeie schimbă interpretarea. Deși Tamási nu este inclusă în rândul artiștilor care susțin discursul feminist (care încă este înconjurat de suspiciune în Ungaria), temele aduse de ea pot justifica cu credință abordarea din acest punct de vedere.

Ultimul său album de autorportreturi dedicate artiștilor contemporani, Tamási se transformă din nou în artist, de data aceasta însă, cu o practică lăutărească jucăușă, prin care își dobândește trăsăturile stilistice ale autorilor selectați, pictându-și expresia din poziția lor. Această pictură „așa scrii tu” oferă oportunitatea de a străluci în măiestrie, o felă de joc de recompensă, cu un becel ciudat pe un colț de cafenea, unde artistul se surprinde pe sine. Rezultatul poate aduce, de asemenea, în minte pe József Attila sau cel puțin o suprafață plăișoară. Această suprafață nu înseamnă superficialitate, ci doar suprafața însăși, despre care Andy Warhol a spus într-un interviu: „Dacă vrei să știi totul despre Warhol, uită-te la suprafața picturilor mele, la filmele mele și la mine, și atunci voi fi deja în fața ta. În spatele tuturor acestor lucruri nu există nimic.” Așadar accentul cade pe suprafață, iar sensul operei se limitează la aceasta. Pop Art a bătut pe semnificațiile simbolice. Pentru elementele scoase din societate și din cultura materială, doar se apropie și le prezintă prin agrandire sau repetare, fără niciun cadru conceptual și artistul nu poartă greutatea din spatele imaginilor, așa cum a observat Barthes, ceea ce se manifestă ca o simplă stereotipie. Pop Art modifică, în mod tipic, percepția noastră; simplifică, agrandă și subliniază. În acest sens, Claudia Tamási este o urmașă a Pop Art, iar acest lucru e cel mai evident în seria Ajkaim. Pe tablourile sale alb-negru dedicate artiștilor apare un alt twist, considerând artiștii înșelași obiecte cărămidice și îi reduce la semnele lor de dinți. În opera lor nu intervine, ci doar examinează și abordează trăsăturile formale, suprafața și le tratează ca o mimă, aducându-le în spiritul pop.

Tamási Claudia în fiecare pictură este de mod constant un portret autobiografic, chiar dacă în locul său a stăpânului așază bebeluși sau flori senzoriale (pentru a menționa că prezența „marcării de căutare” ca element fototehnic să semnaleze, la rândul său, un mod de reprezentare fotorealistă). În timp ce „Așa acum e bine?” și „Sau poate el?” se sistă în jurul mimicii celebrităților, în exerciția manuscrisă a celor noi, orașicuri referitoare la istoria artei, ea nu facă „doar” ca femeie, ci ca artistă, ieșind din standarde de tip feminin și alegând modele artistice. Dar la fiecare pictură nouă crește întrebarea: cine este de fapt Tamási Claudia?

artişti expuși

Godot Galéria · Facebook · în noul tab