Palkó Tibor

Szöknie trebuia.

Galeria Godot vă invită cu drag.

PALKÓ TIBOR

Cum știem că nu visăm (2)

la expoziţia titulată, unde prezentăm cele mai noi picturi ale artistului galeria.

Deschidere: 2015. în luna mai, 14-a, la 20.

Deschis: L. Simon László, scriitor.

la expoziţia titulată, unde prezentăm cele mai noi picturi ale artistului galeria.

Nagy Mózes, artist interpret, solist de clarinet

Vizibil: până la data 13 în timpul programului de funcționare a galeriei, de marţi până vineri 9 și 14, sâmbătă între 10 și 13 ore.

Iluzie amplificată

Pataki Gábor

De unde știm că nu visăm…

fragment…

„Porțreurile lor – muncitori, femei cu pălării, demoni cu bărbiți roșii – trăiesc aici printre noi, se întâlnesc cu noi pe stradă, în schimb, tentă de ființe extraterestre înconjurate de formația umană, cyborguri, cu bucăți de metal care ies uneori din pielea transplantată. Sângele picură din glanza, iar un pepene pendulant pe un copac s-a transformat în un venin rece, din adăpostul matern se odihnesc cel puțin un zombie mic.“

Pot fi citite ca manifestări ale horrorului ascuns sub suprafața aparent ordonată, ca mozganț și abuzuri citate în spatele straturi de foc înghețate. În orașele mici aparent pașnice ale thrillerelor americane, infernul eliberează în continuă execuție, iar diavolul poate chinui și pe cei care beau cocktail în apartamentele bine puse la punct, pe cei care veghează lângă piscină, sau chiar îi poate transforma în persoane. De ce ar fi altfel de pe partea săracă a Europei, între oameni care bat cu pentru greutăți, obosiți, lor încercând să-și proceseze sentimentele și începuturi? Istoria și politica voluntariste țiintă și aruncă, chiar astăzi, pe aceste orașe și pe locuitorii lor. În consecință, zâmbetul este distorsionat și rar există un chestii pe care să nu poată fi scoase din seif, fără schelete în frunte.

Dar există și o altă interpretare a picturilor lui Palkó. Palkó Tibor nu privește zilele de exterior. Dacă ar fi un observator extern, ar picta cu siguranță descrieri precise, însă, indiferent de acea contrarijunire celebră, Palkó este „fiul mulțimii”, nu un selecționat, ci membru al comunității înguste și erause – Măgurele, Jászfő, europeană. Printre noi sunt cândva muncitorii, femeile cu fețe grele, demonii cu roșii. Pentru ca uneori să arătăm cu adevărat ca zombii, kiborgi, marionete trântite de fire, asta nu este vina lui, ci a realității. Pentru că de ce ar minți? Ar putea, dacă învăța, să poată picta fermecător, ușor, să poată împacheta în hârtie strălucitoare cea banală. Câteva detalii, voluntare sau involuntare, dovedesc că dacă ar fi nevoie, ar putea desena virtuoz și ar putea ilustra cu fin tranziții de culoare. Însă în schimb, pare să lase, cu o nonchalance aparentă, să se scurgă liber vopseaua, să creeze zâmbete lipsite de antrenament, fațete asimetrice pe chip, situații imposibile de spațiu. Practic, adună motive neobișnuite, situații neașteptate. Emite o umbră care intră, o parte de tată care se iese într-un ochi, stingând zeci de zboruri.

Vivă în stare de veselie

Cu un singur cuvânt zise: pictură provocatoare a lumii maghiare, cu asimetrie, neregulari, greutate grea, falci și forme ascuțite precum brânzi. În ochii lui Palkó nu rămâne doar brutalitățile și fulgerul crud; rămâne și suportul, subțelele provocări, intriga liniștită. Aci de la turma de theghe. Este al său ageam sub efect. Cu un senin spionash "înapoi" îngaseste față de. Și în eveszt fost. Nu și susține, dar nu-și dă înaltese spre aspirații, și nu-și dă. invocati spun că vida, Abraham și, ridic! Uruguay.

Nu este o coincidență că după întrebarea din titlul expoziției nu urmează un semn de întrebare, ci trei puncte…

Cum știem că nu visăm (2)